Citește Biblia DCO Marcu capitolul 8
Isus vesteşte patimile şi moartea Sa.
31. Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie.
Mat 16.21 ;
Mat 17.22 ;
Luc 9.22 ;
SMS 32. Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru însă L-a luat de o parte, şi a început să-L mustre.
SMS 33. Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru, şi i-a zis: "Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor."
SMS 34. Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
Mat 10.38 ;
Mat 16.24 ;
Luc 9.23 ;
Luc 14.27 ;
SMS 35. Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.
Ioan 12.25 ;
SMS 36. Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
SMS 37. Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
SMS
meniu prim"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~