Citește Biblia DCO Luca capitolul 9

Setări Biblia
11. Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
12. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat, şi I-au zis: "Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării; pentru că aici suntem într-un loc pustiu."
13. Isus le-a zis: "Daţi-le voi să mănânce!" Dar ei au răspuns: "N-avem decât cinci pâini şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta."
14. Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: "Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci."
15. Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.
16. Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer, şi le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt, şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului.
17. Au mâncat toţi, şi s-au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărâmiturile rămase.

Mărturisirea lui Petru.

18. Într-o zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: "Cine zic oamenii că sunt Eu?"
19. Ei I-au răspuns: "Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un prooroc din cei din vechime."
20. "Dar voi", i-a întrebat El, "cine ziceţi că sunt?" "Hristosul lui Dumnezeu!" I-a răspuns Petru.
|
Pagina 2 din 7
Sari la pagina:
capitolul 9 din 24
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Luca >> Citește Biblia DCO Luca capitolul 9 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~