Citește Biblia DCO Ioan capitolul 6
11. Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.
12. După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: "Strângeţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic."
13. Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărâmiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
14. Oamenii aceia, când au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: "Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume."
15. Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare.
Isus umblă pe mare.
16. Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.
17. S-au suit într-o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.
18. Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată.
19. După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.
20. Dar Isus le-a zis: "Eu sunt, nu vă temeţi!"
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~