Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 10
Sutaşul Corneliu.
1. În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită "Italiana".
SMS 2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
Fapt 10.22Ei au răspuns: "Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe care i le vei spune."
;
Fapt 8.2Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jelit cu mare tânguire.
;
Fapt 22.12Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi Iudeii, care locuiesc în Damasc, îl vorbeau de bine.
;
Fapt 10.35ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
;
SMS 3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: "Cornelie!"
Fapt 10.30Corneliu a răspuns: "Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
;
Fapt 11.13El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, şi zicându-i: ,Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
;
SMS 4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: "Ce este, Doamne?" Şi îngerul i-a zis: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
SMS 5. Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
SMS 6. El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci."
Fapt 9.43Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.
;
Fapt 11.14care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.'
;
SMS 7. Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
SMS 8. şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
SMS Corneliu întors la Dumnezeu.
9. A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.
Fapt 11.5"Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine.
;
SMS 10. L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
SMS
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~