Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 14
Pavel în Iconia.
1. În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga Iudeilor, şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de Iudei şi de Greci au crezut.
2. Dar Iudeii care n-au crezut, au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.
3. Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.
4. Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu Iudeii, alţii cu apostolii.
5. Neamurile şi Iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare, că să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.
6. Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta, şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur.
7. Şi au propovăduit Evanghelia acolo.
8. În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.
9. El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,
10. a zis cu glas tare: "Scoală-te drept în picioare." Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble.
meniu prim"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~