Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 21

Setări Biblia
21. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, care trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
23. Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă.
24. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială, şi păzeşti Legea.
25. Cu privire la Neamurile, care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie."
26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit, şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

Prinderea lui Pavel.

27. Către sfârşitul celor şapte zile, Iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el,
28. şi au început să strige: "Bărbaţi Israeliţi, daţi ajutor! Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia; ba, încă a vârât şi pe nişte Greci în Templu, şi a spurcat acest locaş sfânt."
29. În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.
30. Toată cetatea s-a pus în mişcare, şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel, şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 21 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 21 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~