Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 26
21. Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor."
24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: "Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie."
25. "Nu sunt nebun, prea alesule Festus", a răspuns Pavel; "dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26. Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27. Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?... Ştiu că crezi."
28. Şi Agripa a zis lui Pavel: "Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!"
29. \"Fie curând, fie târziu\", a răspuns Pavel, \"să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.\"
Nevinovăţia lui Pavel recunoscută.
30. Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei, s-au sculat.
meniu prim"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~