Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 6
Cei şapte diaconi.
1. În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, Evreii care vorbeau greceşte, cârteau împotriva Evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.
2. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: "Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
3. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
4. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului."
5. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
6. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
Ştefan învinuit de hulă.
7. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
8. Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod.
9. Unii din sinagoga, numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor, şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte Iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
10. dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
meniu prim"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~