Citește Biblia DCO Romani capitolul 10
Mântuirea este aproape.
1. Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi.
2. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere:
3. pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.
4. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
5. În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea, pe care o dă Legea, va trăi prin ea.
6. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: "Să nu zici în inima ta: ,Cine se va sui în cer?' (Să pogoare adică pe Hristos din cer).
7. Sau: ,Cine se va pogorî în Adânc?' (Să scoale adică pe Hristos din morţi).
8. Ce zice ea deci? ,Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.' Şi cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.
9. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.
10. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~