Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 10

Setări Biblia
11. Domnul mi-a zis: ,Scoală-te, du-te, şi mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpânire ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.'

Ce cere Dumnezeu.

12. Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,
13. să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?
14. Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile şi cerurile cerurilor, pământul şi tot ce cuprinde el.
15. Şi numai de părinţii tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; şi după ei, pe sămânţa lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.
16. Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.
17. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;
18. care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte.
19. Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
20. Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să-I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri.
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 10 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 10 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~