Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 12
Stârpirea închinării la idoli.
1. Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.
2. Să nimiciţi toate locurile în care slujesc dumnezeilor lor neamurile pe care le veţi izgoni, fie pe munţi înalţi, fie pe dealuri, şi sub orice copac verde.
3. Să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le ardeţi în foc copacii închinaţi idolilor lor, să dărâmaţi chipurile cioplite ale dumnezeilor lor, şi să faceţi să le piară numele din locurile acelea.
Locul şi chipul adevăratei slujbe dumnezeieşti.
4. Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul, Dumnezeul vostru!
5. Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.
6. Acolo să vă aduceţi arderile voastre de tot, jertfele voastre, zeciuielile voastre, cele dintâi roade, darurile aduse ca împlinire a unei juruinţe, darurile de bună voie, şi întâii-născuţi din cirezile şi turmele voastre.
7. Acolo să mâncaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, şi să vă bucuraţi, împreună cu familiile voastre, de toate bunurile cu care vă va fi binecuvântat Domnul, Dumnezeul vostru.
8. Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place,
9. fiindcă n-aţi ajuns încă în locul de odihnă şi în moştenirea pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul vostru.
10. Dar veţi trece Iordanul, şi veţi locui în ţara pe care v-o va da în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, după ce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri care vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~