Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 2

Setări Biblia
21. un popor mare, mult la număr şi de statură înaltă, ca Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoniţilor, care i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor.
SMS
22. (Aşa a făcut Domnul şi pentru copiii lui Esau care locuiesc în Seir, când a nimicit pe Horiţi dinaintea lor; ei i-au izgonit şi s-au aşezat în locul lor, până în ziua de azi.
SMS
23. De asemenea, Aviţii, care locuiau în sate până la Gaza, au fost nimiciţi de Caftoriţi, ieşiţi din Caftor, care s-au aşezat în locul lor.)
SMS
24. Sculaţi-vă, plecaţi, şi treceţi pârâul Arnon. Iată, îţi dau în mâini pe Sihon, împăratul Hesbonului, Amoritul, şi ţara lui. Începe cucerirea, fă război cu el!
SMS
25. De azi încolo voi băga groaza şi frica de tine în toate popoarele de sub cer; şi, la auzul faimei tale, vor tremura şi se vor îngrozi de tine."
SMS

Cucerirea ţării lui Sihon, împăratul Hesbonului.

26. Din pustia Chedemot, am trimis soli la Sihon, împăratul Hesbonului, cu vorbe de pace. Am trimis să-i spună:
SMS
27. "Lasă-mă să trec prin ţara ta; voi ţine drumul mare, fără să mă abat nici la dreapta nici la stânga.
SMS
28. Să-mi vinzi pe preţ de argint hrana pe care o voi mânca, şi să-mi dai cu preţ de argint apa de care o voi bea; nu voi face altceva decât să trec cu piciorul, -
SMS
29. lucru pe care mi l-au îngăduit copiii lui Esau care locuiesc în Seir, şi Moabiţii care locuiesc în Ar - îngăduieşte-mi şi tu lucrul acesta, până voi trece Iordanul ca să intru în ţara pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru."
SMS
30. Dar Sihon, împăratul Hesbonului, n-a vrut să ne lase să trecem pe la el; căci Domnul, Dumnezeul tău, i-a făcut duhul neînduplecat, şi i-a împietrit inima, ca să-l dea în mâinile tale, cum vezi azi.
SMS
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 2 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 2 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~