Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 25
11. Când doi oameni se vor certa unul cu altul, şi nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l loveşte, dacă întinde mâna şi apucă pe acesta din urmă de părţile ruşinoase,
12. să-i tai mâna: să n-ai nici o milă de ea.
Cântăreala dreapta.
13. Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăţi, una mare şi alta mică.
14. Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare şi alta mică.
15. Ci să ai o greutate adevărată şi dreaptă, să ai o efă adevărată şi dreaptă, pentru ca să ai zile multe în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
16. Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârşeşte o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
Nimicirea Amaleciţilor.
17. Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt:
18. cum te-a întâlnit pe drum, şi, fără nici o teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri.
19. Când îţi va da Domnul, Dumnezeul tău, odihnă, după ce te va izbăvi de toţi vrăjmaşii care te înconjoară, în ţara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ţi-o dă ca moştenire şi spre stăpânire, să ştergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri: să nu uiţi lucrul acesta.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~