Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 29
Înnoirea legământului.
1. Iată cuvintele legământului pe care a poruncit lui Moise Domnul să-l încheie cu copiii lui Israel în ţara Moabului, afară de legământul pe care-l încheiase cu ei la Horeb.
2. Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: "Aţi văzut tot ce a făcut Domnul sub ochii voştri, în ţara Egiptului, lui Faraon, tuturor supuşilor lui, şi întregii lui ţări:
3. marile încercări pe care ţi le-au văzut ochii, minunile şi semnele acelea mari
4. Dar Domnul nu v-a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, până în ziua de azi.
5. Totuşi El zice: "Eu v-am călăuzit patruzeci de ani în pustie; hainele nu vi s-au învechit pe voi, şi încălţămintea nu vi s-a învechit în picior:
6. pâine n-aţi mâncat, şi n-aţi băut nici vin, nici băutură tare, ca să cunoaşteţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru."
7. Aţi ajuns în locul acesta; Sihon, împăratul Hesbonului, şi Og, împăratul Basanului, ne-au ieşit înainte, ca să ne bată, şi i-am bătut.
8. Le-am luat ţara, şi am dat-o în stăpânire Rubeniţilor, Gadiţilor şi la jumătate din seminţia Manasiţilor.
9. Să păziţi dar cuvintele legământului acestuia, şi să le împliniţi, ca să izbutiţi în tot ce veţi face.
10. Astăzi staţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel,
meniu prim"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~