Citește Biblia DCO Deuteronomul capitolul 4
11. Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă.
12. Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas.
13. El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci; şi le-a scris pe două table de piatră.
14. În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
15. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
16. ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,
17. sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ, sau chipul vreunei păsări care zboară în ceruri,
18. sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ, sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului.
19. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.
20. Dar pe voi, Domnul v-a luat, şi v-a scos din cuptorul de fier al Egiptului, ca să-I fiţi un popor pus de o parte, cum sunteţi azi.
meniu prim"Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu."
~ Albert Einstein ~