Citește Biblia DCO Evrei capitolul 3
11. Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!"
12. Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
13. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: "Astăzi", pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
15. câtă vreme se zice: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii."
16. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?
17. Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
18. Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?
19. Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.
meniu prim"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~