Citește Biblia DCO Evrei capitolul 9

Setări Biblia
1. Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.
2. În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită "Locul Sfânt", era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
3. după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema "Locul prea sfânt".
4. El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului.
5. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.
6. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului.
7. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.
8. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul prea sfânt, nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi.
9. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui.
10. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncăruri, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 9 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Evrei >> Citește Biblia DCO Evrei capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~