Citește Biblia DCO 1 Ioan capitolul 2
1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.
2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.
3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.
4. Cine zice: "Îl cunosc", şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.
5. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El.
6. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.
7. Preaiubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul, pe care l-aţi auzit.
8. Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.
9. Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum.
10. Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină, şi în el nu este nici un prilej de poticnire.
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~