Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 9

Setări Biblia
31. A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: "Iată, Gaal, fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem, şi au răsculat cetatea împotriva ta.
32. Acum, pleacă noaptea, tu şi poporul care este cu tine, şi stai la pândă în câmp.
33. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, să te arunci cu năvală asupra cetăţii. Şi când Gaal şi poporul care este cu el vor ieşi împotriva ta, să-i faci ce-ţi vor îngădui puterile.
34. Abimelec şi tot poporul care era cu el au plecat noaptea, şi s-au pus la pândă lângă Sihem, împărţiţi în patru cete.
35. Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit, şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelec şi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă.
36. Gaal a zărit poporul, şi a zis lui Zebul: "Iată un popor care se pogoară din vârful munţilor." Zebul i-a răspuns: "Este umbra munţilor pe care-i iei drept oameni."
37. Gaal, luând iarăşi cuvântul, a zis: "Este chiar un popor care se pogoară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor."
38. Zebul i-a răspuns: "Unde îţi este acum gura, cu care ziceai: ,Cine este Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu? Mergi acum, şi luptă-te cu el!"
39. Gaal a înaintat în fruntea locuitorilor Sihemului, şi s-a luptat cu Abimelec.
40. Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameni au căzut morţi până la intrarea porţii.
|
Pagina 4 din 6
Sari la pagina:
capitolul 9 din 21
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Judecatorii >> Citește Biblia DCO Judecatorii capitolul 9 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~