Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 14

Setări Biblia
31. În ziua aceea au bătut pe Filisteni de la Micmaş până la Aialon. Poporul era foarte obosit,
32. şi s-a aruncat asupra prăzii. A luat oi, boi şi viţei, i-a junghiat pe pământ şi i-a mâncat cu sânge cu tot.
33. Au spus lucrul acesta lui Saul, şi i-au zis: "Iată că poporul păcătuieşte împotriva Domnului, mâncând cu sânge." Saul a zis: "Voi faceţi o nelegiuire; rostogoliţi îndată o piatră mare încoace."
34. Apoi a adăugat: "Împrăştiaţi-vă printre popor, şi spuneţi fiecăruia să-şi aducă boul sau oaia, şi să-l junghie aici. Apoi să mâncaţi, şi nu păcătuiţi împotriva Domnului, mâncând cu sânge." Şi peste noapte, fiecare din popor şi-a adus boul cu mâna, ca să-l junghie pe piatră.
35. Saul a zidit un altar Domnului: acesta a fost cel dintâi altar pe care l-a zidit Domnului.
36. Saul a zis: "Să ne pogorâm în noaptea aceasta după Filisteni, să-i jefuim până la lumina zilei, şi să nu lăsăm să rămână unul măcar." Ei au zis: "Fă tot ce vei crede." Atunci preotul a zis: "Să ne apropiem aici de Dumnezeu".
37. Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: "Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?" Dar în clipa aceea nu i-a dat nici un răspuns.
38. Saul a zis: "Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi.
39. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri." Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.
40. Atunci a zis întregului Israel: "Aşezaţi-vă voi deoparte; şi eu şi fiul meu Ionatan vom sta de cealaltă." Şi poporul a zis lui Saul: "Fă ce vei crede."
|
Pagina 4 din 6
Sari la pagina:
capitolul 14 din 31
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea 1 Samuel >> Citește Biblia DCO 1 Samuel capitolul 14 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~