Citește Biblia TLM Geneza capitolul 17
1. Când Avram a ajuns la vârsta de nouăzeci şi nouă de ani, Iehova i s-a arătat lui Avram şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic. Umblă înaintea mea şi fii ireproşabil!
2. Voi încheia un legământ cu tine şi te voi înmulţi nespus de mult“.
3. Atunci Avram a căzut cu faţa la pământ, iar Dumnezeu i-a mai spus:
4. „Iată că închei un legământ cu tine şi tu vei deveni tatăl unei mulţimi de naţiuni.
5. Şi nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te voi face tatăl unei mulţimi de naţiuni.
6. Da, te voi face foarte roditor, din tine voi face naţiuni şi din tine vor ieşi regi.
7. Voi respecta legământul pe care l-am încheiat cu tine şi cu sămânţa ta după tine, din generaţie în generaţie, ca legământ pe timp indefinit, ca să fiu Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
8. Vă voi da ţie şi seminţei tale după tine ţara în care locuieşti ca străin, da, toată ţara Canaanului, ca să-ţi fie proprietate pe timp indefinit; şi voi fi Dumnezeul lor“.
9. Şi Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam: „Iar tu să respecţi legământul meu, tu şi sămânţa ta după tine, din generaţie în generaţie.
10. Iată legământul meu pe care să-l respectaţi, legământ pe care l-am încheiat cu voi, da, şi cu sămânţa ta după tine: toţi cei de sex bărbătesc din mijlocul vostru să se circumcidă.
meniu prim"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~