Citește Biblia TLM Geneza capitolul 27
11. Însă Iacob i-a zis Rebecăi, mama lui: „Dar fratele meu, Esau, este păros, iar eu nu sunt păros.
12. Dacă tatăl meu mă pipăie? Atunci voi fi în ochii lui ca unul care-şi bate joc de el şi voi aduce asupra mea un blestem, nu o binecuvântare“.
13. Dar mama lui i-a zis: „Asupra mea să fie blestemul îndreptat împotriva ta, fiule. Numai ascultă de glasul meu şi du-te să mi-i aduci!“
14. El s-a dus, i-a prins şi i-a adus mamei lui, iar mama lui a făcut o mâncare gustoasă, aşa cum îi plăcea tatălui său.
15. Pe urmă, Rebeca a luat veşmintele lui Esau, fiul ei mai mare, pe cele mai frumoase care erau la ea în casă, şi l-a îmbrăcat cu ele pe Iacob, fiul ei mai mic.
16. Şi i-a pus pielea iezilor pe mâini şi pe partea fără păr a gâtului.
17. Apoi a pus în mâna fiului ei Iacob mâncarea gustoasă şi pâinea pe care o făcuse.
18. Atunci el a intrat la tatăl său şi a zis: „Tată!“, iar el a răspuns: „Iată-mă! Cine eşti tu, fiule?“
19. Şi Iacob i-a spus tatălui său: „Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut aşa cum mi-ai spus. Ridică-te, te rog. Aşază-te şi mănâncă din vânatul meu, pentru ca sufletul tău să mă binecuvânteze“.
20. Atunci Isaac i-a zis fiului său: „Cum de l-ai găsit aşa de repede, fiule?“ El a răspuns: „Iehova, Dumnezeul tău, mi l-a scos în cale“.
meniu prim"Găsesc televizorul foarte educațional. De fiecare dată când cineva dă drumul la televizor, mă duc in cealalta cameră și citesc o carte.”
~ Groucho Marx ~