Citește Biblia TLM Geneza capitolul 35
21. După aceea, Israel a plecat şi şi-a aşezat cortul dincolo de turnul Eder.
22. Odată, în timp ce Israel avea tabăra aşezată în ţara aceea, Ruben s-a culcat cu Bilha, concubina tatălui său, iar Israel a auzit de lucrul acesta.
Iacob a avut doisprezece fii.
23. Fiii născuţi de Lea au fost: Ruben, întâiul născut al lui Iacob, apoi Simeon, Levi, Iuda, Isahar şi Zabulon.
24. Fiii născuţi de Rahela au fost Iosif şi Beniamin.
25. Fiii născuţi de Bilha, servitoarea Rahelei, au fost Dan şi Neftali.
26. Fiii născuţi de Zilpa, servitoarea Leei, au fost Gad şi Aşer. Aceştia sunt fiii lui Iacob care i s-au născut în Padan-Aram.
27. În cele din urmă, Iacob a ajuns la tatăl său, Isaac, la Mamre, la Chiriat-Arba, adică Hebron, unde atât Avraam, cât şi Isaac locuiseră ca străini.
28. Şi zilele lui Isaac au fost de o sută optzeci de ani.
29. Apoi Isaac şi-a dat ultima suflare şi a murit şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Esau şi Iacob, fiii lui, l-au îngropat.
meniu prim"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~