Citește Biblia TLM Geneza capitolul 41
21. Acestea au intrat în pântecele lor şi totuşi nu se cunoştea că intraseră în pântecele lor, ci erau la fel de urâte ca la început. Atunci m-am trezit.
22. După aceea am văzut în visul meu cum pe un singur pai creşteau şapte spice pline şi bune.
23. După ele au crescut şapte spice seci, subţiri, arse de vântul de est.
24. Şi spicele subţiri le-au înghiţit pe cele şapte spice bune. Le-am spus toate acestea preoţilor care practică magia, dar n-a fost nimeni care să mi le explice“.
25. Atunci Iosif i-a zis faraonului: „Visul faraonului este unul şi acelaşi. Adevăratul Dumnezeu i-a spus faraonului ce va face.
26. Cele şapte vaci bune sunt şapte ani. Tot aşa, cele şapte spice bune sunt şapte ani. Visul este unul şi acelaşi.
27. Cele şapte vaci slabe şi urâte care au ieşit după ele sunt şapte ani, iar cele şapte spice goale, arse de vântul de est, sunt şapte ani de foamete.
28. Despre acesta i-am vorbit faraonului: Adevăratul Dumnezeu i-a arătat faraonului ce va face.
29. Iată că vin şapte ani de mare belşug în toată ţara Egiptului.
30. Dar după ei vor veni şapte ani de foamete şi tot belşugul din ţara Egiptului va fi uitat, iar foametea va secătui ţara.
meniu prim"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~