Citește Biblia TLM Geneza capitolul 49

Setări Biblia
21. Neftali este o cerboaică zveltă. El rosteşte cuvinte alese.
22. Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor de lângă izvor, care îşi înalţă ramurile peste zid.
23. Însă arcaşii l-au tot hărţuit, au tras în el şi l-au urât neîncetat.
24. Totuşi arcul său a rămas neclintit, iar mâinile sale au fost puternice şi iuţi. Din mâinile Puternicului lui Iacob, de acolo vine Păstorul, Piatra lui Israel.
25. El vine de la Dumnezeul tatălui tău, care te va ajuta. El este cu Cel Atotputernic, care te va binecuvânta cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările adâncului de ape care se întinde dedesubt, cu binecuvântările sânilor şi ale pântecelui.
26. Binecuvântările tatălui tău vor întrece binecuvântările munţilor eterni şi podoaba dealurilor veşnice. Ele vor rămâne pe capul lui Iosif, da, pe creştetul celui ales dintre fraţii lui.
27. Beniamin va sfâşia ca un lup. Dimineaţa va mânca animalul prins, iar seara va împărţi prada“.
28. Din toţi aceştia se trag cele douăsprezece triburi ale lui Israel şi aşa le-a vorbit tatăl lor când i-a binecuvântat. I-a binecuvântat pe fiecare cu binecuvântarea lui.
29. Apoi le-a poruncit, zicând: „Eu sunt adăugat la poporul meu. Îngropaţi-mă lângă părinţii mei, în peştera de pe terenul lui Efron, hetitul,
30. în peştera de pe terenul Macpela, faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaanului, teren pe care Avraam l-a cumpărat de la Efron, hetitul, ca să aibă un loc de înmormântare care să-i fie proprietate.
|
Pagina 3 din 4
Sari la pagina:
capitolul 49 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 49 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~