Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 7
1. În timp ce regele locuia în casa lui şi Iehova îi dăduse odihnă de toţi duşmanii dimprejur,
2. regele i-a spus profetului Natan: „Iată că eu locuiesc într-o casă de cedru, iar arca adevăratului Dumnezeu locuieşte în mijlocul unor pânze de cort“.
3. Atunci Natan i-a zis regelui: „Du-te şi fă tot ce este în inima ta, căci Iehova este cu tine!“
4. În noaptea aceea, cuvântul lui Iehova a venit la Natan şi a zis:
5. „Du-te şi spune-i slujitorului meu David: «Iată ce a zis Iehova: „Îmi vei construi tu o casă ca să locuiesc în ea?
6. Căci din ziua în care i-am scos pe fiii lui Israel din Egipt şi până astăzi n-am locuit într-o casă, ci am umblat într-un cort, într-un tabernacol.
7. În tot timpul cât am umblat în mijlocul fiilor lui Israel, am spus eu un cuvânt vreunuia dintre triburile lui Israel, căruia i-am poruncit să-mi păstorească poporul, pe Israel, da, am spus eu: «De ce nu mi-aţi construit o casă de cedru?»“»
8. Acum, aşa să-i vorbeşti slujitorului meu David: «Iată ce a zis Iehova al armatelor: „Eu te-am luat de la păşune, pe când mânai oile, ca să fii conducătorul poporului meu, Israel.
9. Voi fi cu tine oriunde vei merge, îi voi nimici dinaintea ta pe toţi duşmanii tăi şi îţi voi face un nume mare, ca numele celor mari de pe pământ.
10. Şi voi stabili un loc pentru poporul meu, Israel, şi-l voi sădi. Ei vor locui acolo unde sunt şi nu vor mai fi tulburaţi. Fiii nedreptăţii nu-i vor mai asupri, cum au făcut la început,
meniu prim"Dacă tot a luat foc casa, cel puțin să ne încălzim."
~ Proverb italian ~