Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 15

Setări Biblia
1. În al optsprezecelea an al regelui Ieroboam, fiul lui Nebat, Abiiam a devenit rege peste Iuda.
2. El a domnit trei ani la Ierusalim. Numele mamei lui era Maaca, nepoata lui Abişalom.
3. El a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care acesta le comisese înaintea lui, şi inima lui n-a fost întreagă pentru Iehova, Dumnezeul lui, ca inima strămoşului său David.
4. Căci, datorită lui David, Iehova, Dumnezeul lui, i-a dat o lampă în Ierusalim, ridicându-l pe fiul lui după el şi păstrând Ierusalimul în existenţă,
5. pentru că David a făcut ce este drept în ochii lui Iehova şi nu s-a abătut de la nimic din ce-i poruncise El, în toate zilele vieţii lui, în afară de întâmplarea cu Urie, hetitul.
6. Şi între Roboam şi Ieroboam a fost război în toate zilele vieţii lui.
7. Celelalte fapte ale lui Abiiam şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Iuda? Şi între Abiiam şi Ieroboam a fost război.
8. În cele din urmă, Abiiam a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat în Cetatea lui David. În locul lui a început să domnească Asa, fiul său.
9. În al douăzecilea an al lui Ieroboam, regele lui Israel, Asa a devenit rege al lui Iuda.
10. El a domnit patruzeci şi unu de ani la Ierusalim. Numele bunicii lui era Maaca, nepoata lui Abişalom.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 15 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Regi >> Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 15 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~