Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 19

Setări Biblia
1. Ahab i-a povestit Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum îi omorâse cu sabia pe toţi profeţii.
2. Atunci Izabela a trimis un mesager la Ilie să-i spună: „Aşa să facă dumnezeii, ba chiar mai rău, dacă mâine, pe vremea aceasta, nu-i voi face sufletului tău cum ai făcut tu sufletului lor!“
3. Şi lui Ilie i s-a făcut frică. Astfel, s-a ridicat şi a plecat să-şi scape sufletul. A ajuns la Beer-Şeba, care aparţine de Iuda, şi l-a lăsat acolo pe slujitorul său.
4. Apoi el a mers în pustiu cale de o zi şi, în cele din urmă, s-a dus şi s-a aşezat sub o tufă de grozamă. Şi a cerut ca sufletul lui să moară, zicând: „Destul! Acum, o, Iehova, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât strămoşii mei!“
5. Apoi s-a culcat şi a adormit sub tufa de grozamă. Dar iată că atunci l-a atins un înger. Acesta i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă!“
6. El s-a uitat şi iată că la capul lui era o turtă pe nişte pietre încinse şi un urcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou.
7. Mai târziu, îngerul lui Iehova a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul este prea lung pentru tine!“
8. El s-a sculat, a mâncat şi a băut, iar apoi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele adevăratului Dumnezeu, până la Horeb.
9. Acolo a intrat într-o peşteră, ca să înnopteze în ea. Şi iată, cuvântul lui Iehova a venit la el şi i-a zis: „Ce faci aici, Ilie?“
10. El a răspuns: „Am fost cu adevărat gelos pentru Iehova, Dumnezeul armatelor, căci fiii lui Israel au părăsit legământul tău, au dărâmat altarele tale, i-au omorât cu sabia pe profeţii tăi şi numai eu am mai rămas. Şi ei caută să-mi ia sufletul“.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 19 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Regi >> Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 19 | FiiLumina
meniu prim
"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~