Citește Biblia TLM 2 Regi capitolul 12
11. Banii număraţi îi puneau în mâinile lucrătorilor numiţi peste casa lui Iehova. La rândul lor, aceştia îi foloseau ca să-i plătească pe lucrătorii în lemn, pe constructorii care lucrau la casa lui Iehova,
12. pe zidari şi pe tăietorii de piatră, precum şi ca să cumpere lemn şi piatră tăiată pentru repararea crăpăturilor casei lui Iehova şi pentru tot ce se cheltuia cu repararea casei.
13. Dar din banii aduşi la casa lui Iehova nu s-au făcut pentru casa lui Iehova nici lighene de argint, nici stingătoare, nici castroane, nici trompete şi niciun fel de obiecte de aur şi obiecte de argint,
14. căci îi dădeau lucrătorilor, iar cu aceşti bani reparau casa lui Iehova.
15. Nu le cereau socoteală oamenilor în mâna cărora puneau banii ca să-i dea lucrătorilor, fiindcă munceau cu fidelitate.
16. Banii ofrandelor pentru vină şi banii ofrandelor pentru păcat nu erau aduşi la casa lui Iehova, ci erau ai preoţilor.
17. Hazael, regele Siriei, a urcat şi a luptat împotriva Gatului şi l-a cucerit. Apoi Hazael şi-a îndreptat faţa spre Ierusalim ca să urce împotriva lui.
18. Dar Ioas, regele lui Iuda, a luat toate ofrandele sfinte pe care le sfinţiseră Iosafat, Ioram şi Ahazia, strămoşii lui, regii lui Iuda, precum şi ofrandele lui sfinte şi tot aurul care se găsea în tezaurele casei lui Iehova şi ale casei regelui şi i le-a trimis lui Hazael, regele Siriei. Atunci el s-a retras dinaintea Ierusalimului.
19. Celelalte fapte ale lui Ioas şi tot ce a făcut el nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Iuda?
20. Dar slujitorii săi s-au ridicat, au pus la cale un complot şi l-au lovit pe Ioas în casa Movilei, pe drumul care coboară la Sila.
meniu prim"Binecuvântați sunt cei care nu se așteaptă la nimic, căci nu vor fi niciodată dezamăgiți."
~ Jonathan Swift / Benjamin Franklin ~