Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 6
1. Atunci Solomon a zis: „Iehova însuşi a spus că vrea să locuiască în întuneric adânc.
2. Şi eu am construit o casă care să-ţi fie locaş grandios şi un loc stabil în care să locuieşti pe timp indefinit“.
3. Apoi regele s-a întors cu faţa spre popor şi a binecuvântat toată congregaţia lui Israel, în timp ce toată congregaţia lui Israel stătea în picioare.
4. El a spus: „Binecuvântat să fie Iehova, Dumnezeul lui Israel, care cu gura sa i-a vorbit tatălui meu, David, şi cu mâinile sale a împlinit ce a spus, când a zis:
5. «Din ziua când l-am scos pe poporul meu din ţara Egiptului n-am ales niciun oraş din toate triburile lui Israel ca să construiesc o casă, în care să fie numele meu, şi n-am ales niciun om ca să devină conducătorul poporului meu, Israel.
6. Dar acum voi alege Ierusalimul pentru ca numele meu să fie acolo şi-l voi alege pe David ca să fie peste poporul meu, Israel».
7. Tatăl meu, David, a dorit din inimă să construiască o casă pentru numele lui Iehova, Dumnezeul lui Israel.
8. Însă Iehova i-a spus tatălui meu, David: «Fiindcă ai dorit din inimă să construieşti o casă pentru numele meu, bine ai făcut, căci ai dorit lucrul acesta din inimă.
9. Numai că nu tu vei construi casa, ci fiul tău, care va ieşi din coapsele tale. El va construi o casă pentru numele meu».
10. Şi Iehova şi-a împlinit cuvântul pe care l-a rostit, ca eu să mă ridic în locul tatălui meu, David, şi să stau pe tronul lui Israel, aşa cum a spus Iehova, ca să construiesc casa pentru numele lui Iehova, Dumnezeul lui Israel,
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~