Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 8

Setări Biblia
11. Şi Solomon a adus-o pe fiica faraonului din Cetatea lui David la casa pe care i-o construise, căci a zis: „Deşi îmi este soţie, să nu locuiască în casa lui David, regele lui Israel, căci locurile în care a intrat arca lui Iehova sunt sfinte“.
12. Atunci Solomon i-a oferit lui Iehova jertfe arse pe altarul lui Iehova, pe care-l construise în faţa porticului,
13. potrivit obiceiului de a aduce ofrande după porunca lui Moise în fiecare zi, la sabate, la lunile noi şi la sărbătorile stabilite, de trei ori pe an: la Sărbătoarea Turtelor Nedospite, la Sărbătoarea Săptămânilor şi la Sărbătoarea Colibelor.
14. De asemenea, a pus grupurile de preoţi în serviciul lor, după regula stabilită de tatăl său, David, şi pe leviţi la locul lor de serviciu, ca să aducă laude şi să slujească în faţa preoţilor, potrivit obiceiului zilnic, iar pe portari în grupurile lor la porţi, căci aşa cerea porunca lui David, omul adevăratului Dumnezeu.
15. Şi ei nu s-au abătut de la porunca regelui dată preoţilor şi leviţilor cu privire la toate lucrurile şi la depozite.
16. Astfel, toată lucrarea lui Solomon a fost bine făcută din ziua când s-a pus temelia casei lui Iehova până la terminarea ei. Şi casa lui Iehova a fost complet terminată.
17. Atunci Solomon s-a dus la Eţion-Gheber şi la Elot, pe ţărmul mării, în ţara Edomului.
18. Şi Hiram îi trimitea cu regularitate, prin slujitorii săi, corăbii şi slujitori care cunoşteau marea. Ei se duceau cu slujitorii lui Solomon la Ofir, luau de acolo patru sute cincizeci de talanţi de aur şi-i aduceau regelui Solomon.

Pagina 2 din 2
capitolul 8 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 2 Cronici >> Citește Biblia TLM 2 Cronici capitolul 8 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~