Citește Biblia TLM Ezra capitolul 3

Setări Biblia
1. Când a sosit luna a şaptea, fiii lui Israel se aflau în oraşele lor. Şi poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim.
2. Ieşua, fiul lui Iehoţadac, şi fraţii lui, preoţii, precum şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi fraţii lui s-au ridicat şi au construit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să ofere pe el jertfe arse, după cum este scris în legea lui Moise, omul adevăratului Dumnezeu.
3. Ei au înălţat deci altarul pe locul lui — căci îi cuprinsese groaza din cauza popoarelor acelor ţări — şi au început să-i ofere lui Iehova pe el jertfele arse, jertfele arse de dimineaţă şi cele de seară.
4. Apoi au ţinut Sărbătoarea Colibelor, după cum este scris, aducând jertfe arse zi de zi, potrivit numărului prevăzut pentru fiecare zi.
5. După aceea, a fost adusă ofranda arsă zilnică şi ofrandele pentru lunile noi, pentru toate perioadele de sărbătoare ale lui Iehova, care erau sfinţite, şi pentru toţi cei care îi aduceau cu plăcere lui Iehova ofranda benevolă.
6. Au început să-i aducă jertfe arse lui Iehova din prima zi a lunii a şaptea, când încă nu era pusă temelia templului lui Iehova.
7. Le-au dat bani tăietorilor de piatră şi meşteşugarilor şi le-au dat alimente, băutură şi ulei sidonienilor şi tirienilor, ca să aducă pe mare lemn de cedru din Liban la Iope, după cum le aprobase Cirus, regele Persiei.
8. În al doilea an de la sosirea lor la casa adevăratului Dumnezeu, la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, şi Ieşua, fiul lui Iehoţadac, precum şi ceilalţi fraţi ai lor, preoţii şi leviţii, şi toţi cei care veniseră din captivitate la Ierusalim au început lucrul, iar pe leviţii de la douăzeci de ani în sus i-au pus să supravegheze munca la casa lui Iehova.
9. Ieşua, fiii lui şi fraţii lui, precum şi Cadmiel şi fiii lui, fiii lui Iuda, s-au ridicat ca un singur om ca să-i supravegheze pe cei ce munceau la casa adevăratului Dumnezeu; la fel şi fiii lui Henadad, fiii lor şi fraţii lor, leviţii.
10. Când constructorii au pus temelia templului lui Iehova, preoţii, în veşminte preoţeşti şi cu trompete, şi leviţii, fiii lui Asaf, cu cimbale, s-au ridicat să-l laude pe Iehova după îndrumările lui David, regele lui Israel.

Pagina 1 din 2
capitolul 3 din 10
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezra >> Citește Biblia TLM Ezra capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~