Citește Biblia TLM Neemia capitolul 12
21. pentru Hilchia, Haşabia; pentru Iedaia, Netaneel.
22. Leviţii din zilele lui Eliaşib, ale lui Ioiada, ale lui Iohanan şi ale lui Iadua au fost înregistraţi drept capi ai caselor părinteşti şi la fel şi preoţii, până în timpul domniei lui Darius, persanul.
23. Fiii lui Levi, capi ai caselor părinteşti, au fost înregistraţi în cartea cronicilor din timpurile acelea până în zilele lui Iohanan, fiul lui Eliaşib.
24. Căpeteniile leviţilor erau Haşabia, Şerebia şi Ieşua, fiul lui Cadmiel, iar fraţii lor stăteau faţă în faţă cu ei, ca să înalţe laude şi mulţumiri, după porunca lui David, omul adevăratului Dumnezeu, un grup de pază fiind în dreptul altui grup de pază.
25. Matania, Bacbuchia, Obadia, Meşulam, Talmon şi Acub stăteau de pază ca portari, formând un grup de pază la depozitele de la porţi.
26. Aceştia au trăit în zilele lui Ioiachim, fiul lui Ieşua, fiul lui Ioţadac, şi în zilele guvernatorului Neemia şi ale preotului Ezra, copistul.
27. La inaugurarea zidului Ierusalimului i-au căutat pe leviţi ca să-i aducă din toate locurile lor la Ierusalim să facă inaugurarea şi să se bucure cu mulţumiri şi cu cântări, cu cimbale, cu lire şi cu harpe.
28. Atunci fiii cântăreţilor s-au adunat până şi din ţinutul Iordanului, dimprejurul Ierusalimului şi din aşezările netofatiţilor,
29. din Bet-Ghilgal şi din ţinuturile Ghebei şi ale Azmavetului, deoarece cântăreţii îşi construiseră aşezări împrejurul Ierusalimului.
30. Preoţii şi leviţii s-au purificat şi au purificat poporul, porţile şi zidul.
meniu prim"Pesimistul vede dificultăți în orice oportunitate. Optimistul găsește oportunități în orice dificultate."
~ Winston Churchill ~