Citește Biblia TLM Neemia capitolul 4
11. Mai mult, vrăjmaşii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea nimic până nu vom ajunge în mijlocul lor. Atunci îi vom omorî şi vom pune capăt lucrării“.
12. Când veneau iudeii care locuiau aproape de ei, ne ziceau de zece ori: „Vor urca din toate locurile în care locuim şi în care vă veţi întoarce şi voi“.
13. Astfel, am pus oameni în părţile cele mai joase din spatele zidului, în locurile deschise, şi am pus poporul pe familii, cu săbiile, cu lăncile şi cu arcurile lor.
14. Când am văzut cât le era de frică, m-am ridicat şi le-am zis nobililor, demnitarilor şi celorlalţi din popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Iehova, Cel mare şi de temut! Luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii şi fiicele voastre, pentru soţiile voastre şi pentru casele voastre!“
15. În ziua când duşmanii noştri au auzit că fuseserăm înştiinţaţi şi că adevăratul Dumnezeu le zădărnicise planul, iar noi ne întorseserăm cu toţii la zid, fiecare la lucrul lui,
16. chiar din ziua aceea, jumătate dintre tinerii mei lucrau şi jumătate dintre ei stăteau înarmaţi cu lănci, cu scuturi şi cu arcuri şi purtau cămăşi de zale, iar căpeteniile stăteau în spatele întregii case a lui Iuda.
17. Constructorii de pe zid şi cei ce purtau poverile lucrau cu o mână, iar cu cealaltă ţineau arma.
18. Constructorii erau încinşi fiecare cu sabia la şold în timp ce construiau, iar cel ce suna din corn era lângă mine.
19. Şi le-am spus nobililor, demnitarilor şi celorlalţi din popor: „Lucrarea este mare şi de amploare, iar noi suntem răspândiţi pe zid, departe unii de alţii.
20. Unde veţi auzi sunetul cornului, acolo să vă adunaţi la noi. Însuşi Dumnezeul nostru va lupta pentru noi“.
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~