Citește Biblia TLM Iov capitolul 19
11. Se aprinde de mânie împotriva mea
şi mă socoteşte vrăjmaşul său.
12. Trupele sale vin împreună, îşi ridică drumul împotriva mea
şi îşi aşază tabăra în jurul cortului meu.
13. Pe fraţii mei i-a îndepărtat de mine,
iar cei care mă cunosc s-au înstrăinat de mine.
14. Apropiaţii mei au dispărut
şi cunoscuţii mei m-au uitat,
15. cei ce locuiau ca străini în casa mea; sclavele mele mă consideră un venetic;
în ochii lor am ajuns un străin.
16. Îl chem pe slujitorul meu, dar el nu răspunde.
Cu gura mea îl implor întruna să-mi arate îndurare.
17. Suflarea mea a ajuns respingătoare pentru soţia mea,
am ajuns o duhoare pentru fiii pântecelui mamei mele.
18. Până şi copiii mă resping;
nici nu mă ridic bine, că şi încep să vorbească împotriva mea.
19. Toţi bărbaţii din grupul celor apropiaţi mie mă urăsc,
iar cei pe care-i iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Mi se lipesc oasele de piele şi de carne
şi scap doar cu pielea dinţilor mei.
meniu prim"Excelența nu este o abilitate , ci o atitudine."
~ Ralph Marston ~