Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 22
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?
De ce stai departe de salvarea mea,
de cuvintele gemetelor mele?
2. Strig ziua, o, Dumnezeul meu, iar tu nu răspunzi,
ba chiar şi noaptea, şi n-am linişte.
3. Dar tu eşti sfânt,
tu, care locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.
4. În tine s-au încrezut părinţii noştri,
s-au încrezut, iar tu i-ai salvat.
5. Către tine au strigat şi au fost salvaţi,
în tine s-au încrezut şi n-au rămas de ruşine.
6. Dar eu sunt vierme, nu om,
oamenii mă batjocoresc şi poporul mă dispreţuieşte.
7. Toţi cei ce mă văd râd de mine,
îşi deschid larg gura, dau din cap:
8. „I s-a încredinţat lui Iehova. El să-l scape!
Să-l salveze, pentru că şi-a găsit plăcerea în el!“
9. Căci tu ai fost Cel care m-a scos din pântece,
Cel care mi-a dat încredere încă de la sânul mamei mele.
10. Ţie ţi-am fost încredinţat încă din pântece;
din pântecele mamei mele eşti Dumnezeul meu.
meniu prim"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~