Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 55
11. În el sunt necazuri,
iar asuprirea şi înşelătoria n-au fost îndepărtate din piaţa lui publică.
12. Fiindcă nu un duşman m-a batjocorit,
altminteri aş fi putut suporta.
Nu cel ce mă urăşte cu înverşunare s-a îngâmfat împotriva mea,
altminteri m-aş fi putut ascunde de el.
13. Ci tu, un om muritor care erai deopotrivă cu mine,
un apropiat al meu şi cunoscutul meu,
14. căci ne bucuram împreună de o prietenie strânsă,
mergeam cu mulţimea la casa lui Dumnezeu.
15. Pustiiri să vină peste ei!
Să coboare de vii în Şeol!
Căci răutatea era în ei în timpul cât au locuit ca străini.
16. Dar eu îl voi chema pe Dumnezeu
şi Iehova mă va salva.
17. Seara, dimineaţa şi la amiază doar meditez şi gem,
dar el îmi aude glasul.
18. El îmi va elibera sufletul şi îi va da pace scăpându-l din lupta dusă împotriva mea,
căci mulţi sunt împotriva mea.
19. Dumnezeu, care stă pe tronul său ca odinioară,
da, El va auzi şi le va răspunde — Sela —
celor în care nu este nicio schimbare
şi care nu se tem de Dumnezeu.
20. Omul acela şi-a întins mâinile împotriva celor ce erau în pace cu el,
şi-a profanat legământul.
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~