Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 78
1. O, poporul meu, ascultă legea mea,
plecaţi-vă urechea la cuvintele gurii mele!
2. Îmi voi deschide gura în proverbe.
Voi face să se reverse enigme din timpuri străvechi,
3. pe care le-am auzit şi le ştim,
pe care ni le-au istorisit părinţii noştri
4. şi pe care nu le ascundem de fiii lor,
ci le istorisim şi generaţiilor viitoare
laudele lui Iehova şi puterea sa
şi lucrurile minunate pe care le-a făcut el.
5. El a ridicat o mărturie în Iacob
şi a dat o lege în Israel,
lucruri pe care le-a poruncit strămoşilor noştri
ca să le aducă la cunoştinţă fiilor lor,
6. pentru ca generaţia viitoare, fiii care urmau să se nască, să le afle,
ca să se ridice şi să le istorisească fiilor lor
7. şi ca să-şi pună încrederea în Dumnezeu
şi să nu uite lucrările lui Dumnezeu, ci să respecte poruncile sale.
8. Să nu ajungă ca strămoşii lor,
o generaţie încăpăţânată şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
şi al cărei spirit nu a fost fidel lui Dumnezeu.
9. Fiii lui Efraim, deşi arcaşi înarmaţi,
au dat înapoi în ziua luptei.
10. N-au respectat legământul lui Dumnezeu
şi n-au vrut să umble în legea sa.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~