Citește Biblia TLM Exodul capitolul 30
11. Iehova i-a vorbit în continuare lui Moise, zicând:
12. „Ori de câte ori îi vei număra pe fiii lui Israel la recensământ, fiecare să-i dea lui Iehova o răscumpărare pentru sufletul lui când li se face recensământul, ca să nu vină nicio plagă asupra lor când li se face recensământul.
13. Iată ce să dea toţi cei cuprinşi în numărătoare: o jumătate de siclu, după siclul locului sfânt. Douăzeci de ghere fac un siclu. O jumătate de siclu să fie contribuţia pentru Iehova.
14. Toţi cei ce vor fi înregistraţi, de la douăzeci de ani în sus, să dea contribuţia pentru Iehova.
15. Când veţi da contribuţia pentru Iehova ca să faceţi ispăşire pentru sufletele voastre, bogatul să nu dea mai mult, iar săracul să nu dea mai puţin de o jumătate de siclu.
16. Să iei arginţii pentru ispăşire de la fiii lui Israel şi să-i dai pentru serviciul de la cortul întâlnirii, ca să slujească drept aducere-aminte pentru fiii lui Israel înaintea lui Iehova, făcând ispăşire pentru sufletele voastre“.
17. Şi Iehova i-a vorbit din nou lui Moise, zicând:
18. „Pentru spălat, să faci un lighean de aramă şi un suport de aramă pentru el. Să-l aşezi între cortul întâlnirii şi altar şi să pui apă în el.
19. Aaron şi fiii lui să-şi spele mâinile şi picioarele în el.
20. Când vor intra în cortul întâlnirii, să se spele cu apă ca să nu moară şi, la fel, când se vor apropia de altar să slujească şi să pună să fumege o ofrandă prin foc pentru Iehova.
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~