Citește Biblia TLM Exodul capitolul 31

Setări Biblia
Ex 24.12
Atunci Iehova i-a zis lui Moise: „Urcă la mine pe munte şi rămâi acolo, fiindcă vreau să-ţi dau tablele de piatră, legea şi porunca pe care le scriu ca să-i învăţ“.
Ex 32.15-16
După aceea, Moise s-a întors şi a coborât de pe munte cu cele două table ale Mărturiei în mână, table scrise pe ambele părţi. Erau scrise şi pe-o parte, şi pe cealaltă.
Ex 34.28-29
Şi a rămas acolo cu Iehova patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat pâine şi n-a băut apă. Şi el a scris pe table cuvintele legământului, cele Zece Cuvinte.
Deut 4.13
El v-a făcut cunoscut legământul său, pe care v-a poruncit să-l respectaţi: cele Zece Cuvinte. Apoi le-a scris pe două table de piatră.
Deut 5.22
Aceste Cuvinte le-a spus Iehova cu glas tare întregii voastre congregaţii pe munte, din mijlocul focului, al norului şi al beznei adânci, şi nu a adăugat nimic. După aceea, le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat.
Deut 9.10-11
Iehova mi-a dat cele două table de piatră scrise cu degetul lui Dumnezeu, iar pe ele erau toate cuvintele pe care vi le spusese Iehova pe munte, din mijlocul focului, în ziua strângerii congregaţiei.
2Cor 3.3
Căci voi sunteţi o scrisoare a lui Cristos, scrisă de noi ca slujitori, nu cu cerneală, ci cu spiritul unui Dumnezeu viu, nu pe table de piatră, ci pe table de carne, pe inimi.
Pagina 1 din 1
capitolul 31 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 31 >> Citește Biblia TLM Exodul capitolul 31 | FiiLumina
meniu prim
"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~