Citește Biblia TLM Exodul capitolul 4

Setări Biblia
1. Însă Moise, răspunzând, a zis: „Dar să zicem că nu mă cred şi nu ascultă de glasul meu, pentru că vor spune: «Iehova nu ţi s-a arătat»“.
2. Atunci Iehova i-a spus: „Ce ai în mână?“, iar el a zis: „Un toiag“.
3. Apoi el a spus: „Aruncă-l la pământ“. El l-a aruncat la pământ şi toiagul s-a făcut şarpe, iar Moise a fugit de el.
4. Dar Iehova i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă“. Şi el şi-a întins mâna şi l-a apucat, iar acesta s-a făcut toiag în mâna lui.
5. „Pentru ca“, a spus el, „ei să creadă că ţi s-a arătat Iehova, Dumnezeul strămoşilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob“.
6. Apoi Iehova i-a spus din nou: „Bagă-ţi, te rog, mâna în sân“. Şi el şi-a băgat mâna în sân. Când şi-a scos mâna, iată că era lovită de lepră, era ca zăpada!
7. După aceea, el a spus: „Bagă-ţi din nou mâna în sân“. Astfel, el şi-a băgat din nou mâna în sân. Când a scos-o din sân, iată că mâna i se făcuse din nou ca restul cărnii lui!
8. „Şi, dacă nu te vor crede şi nu vor asculta de glasul primului semn, vor crede glasul celui de-al doilea semn“, a spus el.
9. „Dar, dacă nu vor crede nici aceste două semne şi nu vor asculta de glasul tău, să iei apă din Nil şi să o verşi pe pământ uscat. Şi apa pe care o vei lua din Nil va deveni cu siguranţă sânge pe pământul uscat.“
10. Moise i-a zis atunci lui Iehova: „Iartă-mă, Iehova, dar eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când îi vorbeşti slujitorului tău, căci gura şi limba îmi sunt greoaie“.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 4 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Exodul >> Citește Biblia TLM Exodul capitolul 4 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~