Citește Biblia TLM Proverbele capitolul 26
21. Ca mangalul pentru jar şi ca lemnul pentru foc, aşa este omul certăreţ pentru înteţirea certei.
22. Cuvintele calomniatorului sunt ca bucatele înghiţite cu lăcomie, care ajung până în străfundurile pântecelui.
23. Ca un strat subţire de argint pe un ciob de lut, aşa sunt buzele pline de înflăcărare şi o inimă rea.
24. Cel ce urăşte se preface cu buzele, dar în interiorul lui urzeşte înşelătorii.
25. Chiar dacă vorbeşte cu bunăvoinţă, să nu-l crezi, căci şapte lucruri dezgustătoare sunt în inima lui.
26. Ura îi este acoperită de înşelăciune, dar răutatea lui iese la iveală în congregaţie.
27. Cine sapă o groapă va cădea în ea şi cine rostogoleşte o piatră, va fi strivit de ea.
28. Limba mincinoasă îl urăşte pe cel pe care-l zdrobeşte, iar gura linguşitoare duce la prăbuşire.
meniu prim"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~