Citește Biblia TLM Eclesiastul capitolul 6

Setări Biblia
1. Am văzut sub soare o nenorocire care se întâmplă adesea printre oameni:
2. Adevăratul Dumnezeu îi dă unui om bogăţii, bunuri şi glorie şi lui nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, totuşi adevăratul Dumnezeu nu-i îngăduie să mănânce din ele, ci le mănâncă un străin. Aceasta este deşertăciune şi o boală rea.
3. Dacă unui om i s-ar naşte o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, zilele anilor lui fiind numeroase, şi sufletul nu i s-ar sătura de lucruri bune şi n-ar avea parte nici chiar de mormânt, vă spun că este mai bine de un copil născut mort decât de el.
4. Căci degeaba a venit pe lume copilul acela: el se duce în întuneric, iar numele îi va fi acoperit de întuneric.
5. El n-a văzut soarele şi nu l-a cunoscut. Mai degrabă el are odihnă decât omul acela.
6. Chiar dacă omul acela ar trăi de două ori o mie de ani şi n-ar vedea binele, oare nu merg toţi în acelaşi loc?
7. Toată truda oamenilor este pentru gura lor, dar sufletul nu li se satură.
8. Fiindcă ce folos are cel înţelept faţă de cel fără minte? Ce folos are cel asuprit că ştie să umble în faţa celor vii?
9. Mai bine ce vezi cu ochii decât să umbli după pofta sufletului. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt.
10. Numele a tot ce există a fost deja rostit şi se ştie ce este omul; el nu-şi poate apăra cauza înaintea celui mai puternic decât el.

Pagina 1 din 2
capitolul 6 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Eclesiastul >> Citește Biblia TLM Eclesiastul capitolul 6 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine bogat și sănătos decât sărac și bolnav."
~ Logica lu Gâgă ~