Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 29
21. Aşa a spus Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Colaia, şi despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă profeţesc minciuni în numele meu: «Iată că îi dau în mâna lui Nebucadreţar, regele Babilonului, şi el îi va omorî înaintea ochilor voştri.
22. Şi toţi exilaţii lui Iuda care sunt în Babilon îi vor folosi ca exemplu când vor blestema pe cineva şi vor zice: „Să-ţi facă Iehova ca lui Zedechia şi ca lui Ahab, pe care regele Babilonului i-a prăjit în foc!“,
23. fiindcă săvârşesc fapte nebuneşti în Israel, comit adulter cu soţiile semenilor lor şi spun minciuni, rostind în numele meu un cuvânt pe care nu li l-am poruncit.
„Eu ştiu şi sunt martor“, zice Iehova».“
24. „Iar lui Şemaia din Nehelam să-i spui:
25. «Iată ce a spus Iehova al armatelor, Dumnezeul lui Israel: „Fiindcă tu le-ai trimis în numele tău scrisori tuturor celor care sunt în Ierusalim şi preotului Ţefania, fiul lui Maaseia, şi tuturor preoţilor, zicând:
26. «Iehova însuşi te-a făcut preot în locul preotului Iehoiada, ca să fii mare supraveghetor în casa lui Iehova şi pe orice om care a înnebunit şi care se comportă ca un profet să-l arestezi şi să-l pui cu mâinile şi cu gâtul în butuci,
27. atunci de ce nu l-ai certat pe Ieremia din Anatot, care se comportă ca un profet înaintea voastră?
28. Căci de aceea ne-a trimis el mesaj în Babilon, ca să ni se spună: „Lucrul acesta va dura! Construiţi case şi locuiţi-le, faceţi-vă grădini şi mâncaţi-le rodul, . . .“»“»“
29. Şi preotul Ţefania a citit această scrisoare în auzul profetului Ieremia.
30. Atunci cuvântul lui Iehova a venit la Ieremia, zicând:
meniu prim"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~