Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 3

Setări Biblia
1. Se zice: „Dacă un bărbat şi-ar alunga soţia, iar ea ar pleca de la el şi ar deveni soţia altui bărbat, s-ar mai putea el întoarce la ea?“ Nu s-a pângărit oare cu totul ţara aceea? „Şi tu te-ai prostituat cu mulţi iubiţi; te-ai mai putea oare întoarce la mine?“, zice Iehova.
trimiteri 6SMS
2. „Ridică-ţi ochii spre cărările bătătorite şi priveşte! Unde n-ai fost tu violată? Şedeai la marginea drumurilor, ca arabul în pustiu, aşteptându-i; şi ai pângărit ţara cu prostituţia şi cu răutatea ta.
trimiteri 7SMS
3. De aceea, ploile bogate sunt oprite şi n-a mai căzut nici măcar o ploaie de primăvară. Tu ai fruntea unei soţii care se prostituează. N-ai vrut să te umileşti.
trimiteri 9SMS
4. N-ai început tu să mă strigi de-acum: «Tată, tu eşti prietenul apropiat al tinereţii mele!
trimiteri 3SMS
5. Oare vei fi indignat pe veşnicie? Te vei uita întotdeauna după păcate?» Iată, aşa ai vorbit, dar ai continuat să faci lucruri rele şi ţi-au reuşit“.
trimiteri 4SMS
6. Şi Iehova mi-a zis în zilele regelui Iosia: „«Ai văzut ce-a făcut infidela Israel? Ea se duce pe orice munte înalt şi sub orice copac cu frunza deasă ca să se prostitueze acolo.
trimiteri 3SMS
7. După ce a făcut toate acestea, am rugat-o stăruitor să se întoarcă la mine, dar nu s-a întors; iar Iuda se uita la trădătoarea ei soră.
trimiteri 3SMS
8. Când am văzut lucrul acesta, fiindcă infidela Israel comisese adulter, am alungat-o şi i-am dat certificatul de divorţ, dar trădătoarea ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus şi ea să se prostitueze.
trimiteri 3SMS
9. S-a prostituat fiindcă era o uşuratică şi a continuat să pângărească ţara şi să comită adulter cu pietre şi cu copaci.
trimiteri 3SMS
10. Iar, în pofida tuturor lucrurilor, trădătoarea ei soră, Iuda, nu s-a întors la mine din toată inima, ci cu prefăcătorie», zice Iehova“.
trimiteri 2SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 52
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ieremia >> Citește Biblia TLM Ieremia capitolul 3 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~