Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 13
11. Spune-le celor ce-l văruiesc că acesta va cădea. Va veni o ploaie năprasnică, iar voi, pietre de grindină, veţi cădea şi o furtună cu rafale de vânt îl va despica.
12. Şi iată că zidul va cădea. Nu vi se va spune oare: «Unde este varul cu care l-aţi văruit?»
13. De aceea, iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «În furia mea voi stârni o furtună cu rafale de vânt, în mânia mea voi trimite o ploaie năprasnică şi în furia mea, pietre de grindină pentru nimicire.
14. Şi voi dărâma zidul cetăţii pe care l-aţi văruit; îl voi face una cu pământul şi i se va dezgoli temelia. Ea va cădea şi veţi pieri în mijlocul ei; şi veţi şti cu siguranţă că eu sunt Iehova».
15. «Îmi voi vărsa până la capăt furia asupra zidului şi asupra celor ce-l văruiesc şi vă voi zice: „Nu mai este nici zidul şi nu mai sunt nici cei ce-l văruiau,
16. profeţii lui Israel, care îi profeţesc Ierusalimului şi care au pentru el o viziune de pace, când nu este pace“», zice Domnul Suveran Iehova.
17. Tu însă, fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva fiicelor poporului tău care slujesc ca profetese din inima lor şi profeţeşte împotriva lor.
18. Spune-le: «Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „Vai de femeile care cos panglici pe toate coatele şi fac văluri pentru capul oamenilor de orice statură ca să vâneze suflete! Femeilor, voi, care vânaţi sufletele poporului meu, vă veţi păstra oare în viaţă propriile suflete?
19. Voi mă profanaţi înaintea poporului meu pentru câţiva pumni de orz şi pentru câteva bucăţi de pâine, omorând sufletele care nu ar trebui să moară şi păstrând în viaţă sufletele care nu ar trebui să trăiască, cu minciunile pe care le spuneţi poporului meu, care ascultă minciuni“»?
20. De aceea, aşa a zis Domnul Suveran Iehova: «Femeilor, iată că sunt împotriva panglicilor voastre, cu care vânaţi sufletele, cum aţi vâna păsări. Le voi rupe de pe braţele voastre şi voi da drumul sufletelor, sufletelor pe care le vânaţi, cum aţi vâna păsări.
meniu prim"Nu e nimic mai interesant decât să te întorci într-un loc care a rămas neschimbat ca să îți dai seama cât de mult te-ai schimbat tu."
~ Nelson Mandela ~