Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 20
11. Atunci le-am dat legile mele şi le-am făcut cunoscute hotărârile mele judecătoreşti, pentru ca omul care le respectă să şi trăiască prin ele.
12. Le-am dat şi sabatele mele, ca să fie un semn între mine şi ei, ca să ştie că eu sunt Iehova, cel care îi sfinţesc.
13. Dar ei, casa lui Israel, s-au răzvrătit împotriva mea în pustiu. N-au umblat potrivit legilor mele şi au respins hotărârile mele judecătoreşti, prin care omul ar trăi dacă le-ar respecta. Au profanat peste măsură sabatele mele, aşa că am spus că-mi voi vărsa furia peste ei în pustiu, ca să-i nimicesc.
14. Dar am acţionat de dragul numelui meu, ca el să nu fie profanat sub ochii naţiunilor, sub privirile cărora îi scosesem.
15. De asemenea, ridicându-mi mâna, le-am jurat în pustiu că nu-i voi duce în ţara pe care le-o dădusem, ţară în care curge lapte şi miere (ea este podoaba tuturor ţărilor),
16. pentru că au respins hotărârile mele judecătoreşti, n-au umblat potrivit legilor mele şi au profanat sabatele mele, fiindcă inima lor umbla după idolii lor de baligă.
17. Dar ochiul meu a avut milă de ei şi nu m-a lăsat să-i nimicesc, şi nu i-am nimicit în pustiu.
18. Atunci le-am zis fiilor lor în pustiu: «Nu urmaţi dispoziţiile strămoşilor voştri, nu respectaţi hotărârile lor şi nu vă pângăriţi cu idolii lor de baligă!
19. Eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru. Umblaţi potrivit legilor mele, respectaţi hotărârile mele judecătoreşti şi îndepliniţi-le.
20. Sfinţiţi sabatele mele şi ele să fie un semn între mine şi voi, ca să ştiţi că eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru».
meniu prim"Prietenia se naște în clipa în care o persoană îi spune alteia: “Ce, și tu? Credeam ca eu sunt singurul.”"
~ C. S. Lewis ~