Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 20

Setări Biblia
31. Şi când vă înălţaţi darurile, trecându-vă fiii prin foc, oare nu vă pângăriţi voi pentru toţi idolii voştri de baligă până în ziua de azi? Şi voi lăsa eu să mă întrebaţi, casă a lui Israel?“» «Viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova, «că nu voi lăsa să mă întrebaţi.
32. Ceea ce vă trece prin minte nu se va întâmpla nicidecum, căci voi ziceţi: „Să fim ca naţiunile, ca familiile celorlalte ţări, să slujim lemnului şi pietrei“»“.
33. „«Viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova, «că voi domni peste voi cu mână tare, cu braţ întins şi revărsându-mi furia.
34. Vă voi scoate dintre popoare şi din ţările în care aţi fost împrăştiaţi şi vă voi aduna cu braţ întins, cu mână tare şi revărsându-mi furia.
35. Vă voi duce în pustiul popoarelor şi acolo mă voi judeca cu voi faţă în faţă.
36. Aşa cum m-am judecat cu strămoşii voştri în pustiul ţării Egiptului, aşa mă voi judeca şi cu voi», zice Domnul Suveran Iehova.
37. «Vă voi pune să treceţi pe sub toiag şi vă voi aduce în legătura legământului.
38. Îi voi îndepărta dintre voi pe cei ce se răzvrătesc şi pe cei ce comit fărădelegi împotriva mea, căci îi voi scoate din ţara în care au locuit ca străini, dar nu vor veni pe pământul lui Israel; şi veţi şti cu siguranţă că eu sunt Iehova.»
39. Cât despre voi, casă a lui Israel, iată ce a spus Domnul Suveran Iehova: «Duceţi-vă şi slujiţi fiecare idolilor voştri de baligă! Şi, dacă după aceea nu mă veţi asculta, nu veţi mai profana sfântul meu nume cu darurile voastre şi cu idolii voştri de baligă».
40. «Căci pe muntele meu sfânt, pe muntele înălţimii lui Israel», zice Domnul Suveran Iehova, «acolo, în ţară, îmi vor sluji ei, toată casa lui Israel, în întregime. Acolo îmi voi găsi plăcerea în ei şi acolo voi cere contribuţiile voastre şi primele roade ale ofrandelor voastre din toate lucrurile voastre sfinte.
|
Pagina 4 din 5
Sari la pagina:
capitolul 20 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 20 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Lumea este plină de cactuși, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne așezăm pe ei."
~ Will Foley ~