Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 28

Setări Biblia
1. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
2. „Fiu al omului, spune-i conducătorului Tirului: «Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „Pentru că inima ta s-a umplut de trufie şi zici: «Sunt un dumnezeu. M-am aşezat pe scaunul unui dumnezeu, în inima mării», cu toate că eşti un om pământean, şi nu un dumnezeu, şi pentru că îţi faci inima ca inima unui dumnezeu —
3. iată că eşti mai înţelept decât Daniel! Nu există taine de nepătruns pentru tine.
4. Prin înţelepciune şi prin discernământ ai făcut avere şi strângi mereu aur şi argint în depozitele tale.
5. Prin marea ta înţelepciune, prin comerţul tău ţi-ai înmulţit averea şi inima ta s-a umplut de trufie din cauza averii tale“».
6. «De aceea, iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „Pentru că ţi-ai făcut inima ca inima unui dumnezeu,
7. de aceea, aduc asupra ta nişte străini, pe tiranii naţiunilor, şi ei vor scoate sabia împotriva frumuseţii înţelepciunii tale şi îţi vor profana splendoarea, strălucirea.
8. Te vor coborî în groapă şi vei muri de moartea celui ucis în inima mării.
9. Vei spune tu înaintea celui ce te omoară: «Sunt un dumnezeu», deşi în mâna celor ce te profanează nu eşti decât un om pământean, nu un dumnezeu?“»
10. «Vei muri de moartea celor necircumcişi, prin mâna unor străini, căci eu am vorbit», zice Domnul Suveran Iehova“.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 28 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 28 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~