Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 48

Setări Biblia
11. Ea va fi pentru preoţi, pentru aceia dintre fiii lui Ţadoc care sunt sfinţiţi, care şi-au îndeplinit îndatoririle faţă de mine, care nu s-au rătăcit cum au făcut leviţii când se rătăceau fiii lui Israel.
12. Ei vor avea o contribuţie luată din contribuţia ţării, ca lucru preasfânt, lângă hotarul leviţilor.
13. Leviţii vor avea, chiar lângă teritoriul preoţilor, douăzeci şi cinci de mii de coţi lungime şi zece mii lăţime, lungimea totală fiind de douăzeci şi cinci de mii de coţi, iar lăţimea, de zece mii.
14. Să nu vândă nimic din ea şi nici să nu facă vreun schimb; nu li se va permite să treacă de la ei la alţii partea cea mai bună a ţării; căci este sfântă pentru Iehova.
15. Iar partea rămasă de cinci mii de coţi lăţime şi douăzeci şi cinci de mii lungime este un teritoriu nesfânt pentru oraş, ca să servească drept loc de locuit şi drept păşune. În mijlocul ei va fi oraşul.
16. Iată măsurile oraşului: hotarul nordic, patru mii cinci sute de coţi, hotarul sudic, patru mii cinci sute, hotarul estic, patru mii cinci sute, iar hotarul vestic, patru mii cinci sute.
17. Oraşul va avea o păşune, la nord două sute cincizeci de coţi, la sud două sute cincizeci, la est două sute cincizeci, iar la vest două sute cincizeci.
18. Partea care rămâne în lungime va fi exact cât contribuţia sfântă, zece mii de coţi la est şi zece mii la vest; ea va fi exact cât contribuţia sfântă, iar rodul ei va servi drept pâine pentru cei ce slujesc în oraş.
19. Cei ce slujesc în oraş, din toate triburile lui Israel, o vor cultiva.
20. Întreaga contribuţie este de douăzeci şi cinci de mii de coţi pe douăzeci şi cinci de mii. Să oferiţi această parte în formă de pătrat care cuprinde contribuţia sfântă şi proprietatea oraşului.
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 48 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 48 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”
~ Hellen Adams Keller ~